Bursele europene au închis vineri la un nivel record, în condiţiile în care acţiunile au urcat susţinute măsurile de stimulare economică din China, în...
Europa pare să se îndrepte către o recesiune, în timp ce cele mai mari economii ale sale, Germania şi Franţa, se luptă cu problemele politice şi economice...
În urmă cu doar o săptămână, înainte ca inundaţiile mortale să atingă Europa Centrală, Republica Cehă părea pe cale să devină prima ţară din...
Bursele europene au închis vineri în scădere, reducând câştigurile iniţiale, încrederea investitorilor la nivel global fiind afectată de un raport sub...
Indicele regional european Stoxx 600 a închis joi în declin cu 0,43%, bursele şi sectoarele majore fiind împărţite între pierderi şi câştiguri,...
Factorii politici ai Băncii Centrale Europene (BCE) sunt din ce în ce mai în contradicţie în privinţa perspectivelor de creştere economică, o ruptură...
Bursele europene au închis joi în creştere, în timp ce investitorii au evaluat datele despre inflaţie din întreaga regiune şi ce ar putea însemna aceasta...
Preşedintele sârb Aleksandăr Vucici declară miercuri AFP că speră să încheie săptămâna aceasta cumpărarea foarte aşteptată a unor avioane franceze...
Bursele europene au scăzut puternic luni, la începutul noii săptămâni de tranzacţionare, pe fondul vânzărilor globale a acţiunilor, din cauza...
Principalele acţiuni europene şi-au extins pierderile vineri şi au închis în declin cu aproape 3%, pe fondul unei scăderi a burselor la nivel global,...
Pieţele europene de capital au închis joi în scădere accentuată, în timp ce investitorii au procesat o serie de măsuri ale băncilor centrale şi date...
Rezerva Federală (Fed) a SUA şi Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea să reducă ratele dobânzilor în septembrie, deoarece date cheie oferă semne...
Bursele europene au închis vineri în scădere, în condiţiile în care investitorii au evaluat o serie de decizii ale băncilor centrale şi date economice,...
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice,...
Bursele europene au închis joi în scădere accentuată, deoarece investitorii regionali au reacţionat la cea mai recentă decizie de politică monetară a...
Bursele europene au închis vineri în creştere, în condiţiile în care investitorii au analizat date noi despre inflaţia din zona euro şi implicaţiile...
Bursele europene au inchis în creştere joi, punând capăt tendinţei negative din această săptămână, în condiţiile în care pieţele globale sunt supuse...
Agenţia vamală din China a publicat joi date care arată că exporturile au crescut conform aşteptărilor în aprilie, în timp ce avansul importurilor, de...
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis vineri în urcare cu 1,12%, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, după decizia de joi a Băncii Centrale...
Acţiunile europene au închis luni în scădere, în timp ce investitorii din regiune se pregăteau pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia,...
Bursele europene au închis miercuri în creştere, iar indicele britanic FTSE 100 a intrat în teritoriu pozitiv pe ansambul acestui an, în timp ce investitorii...
Pieţele bursiere europene au încheiat tranzacţiile de vineri în scădere, după ce preşedintele Rezervei Federale din SUA, Jerome Powell, a declarat că...
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu aproximativ 1%, din cauza îngrijorărilor legate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Preţurile petrolului au scăzut marţi pentru a treia sesiune consecutivă, după ce o serie de date economice slabe din Germania, zona euro şi Marea Britanie...
Pieţele bursiere europene au întrerupt marţi o serie de cinci zile de pierderi, în timp ce investitorii au analizat cele mai recente date despre activitatea...